De ce plang icoanele – Tainele icoanelor care plâng

Pictate în ulei pe pânză sau pictate pe lemn, lucrări originale sau simple reproduceri fotografice, icoanele care plâng poartă o taină adâncă, pe care ştiinţa nu o poate explica îndeajuns. Dar credincioşii nu au nevoie de explicaţii, pentru ei lacrimile şi mirul care se preling pe icoane sunt manifestări certe ale voinţei divine. Scepticii pun la îndoială miracolul şi au căutat în numeroase cazuri dovezi că în spatele acestui fenomen stă frauda, susţinând că spectacolul este o sursă bună de venituri pentru bisericile şi mănăstirile respective.

Explicaţii, în fel şi chip – Este tulburător faptul că nici până azi lacrimile icoanelor nu şi-au găsit o explicaţie satisfăcătoare. Evident, au existat şi fraude, iar preoţii au fost acuzaţi că au folosit diverse tertipuri pentru a falsifica lacrimile. Dar au fost şi cazuri în care, în spatele icoanelor, nu a fost descoperită nicio sursă de lacrimi artificiale. Unele voci spun că este un fenomen natural şi susţin că în atmosfera rece a bisericilor de piatră, condensul care se formează pe icoane duce la apariţia lacrimilor.

Dar cum se formează condensul doar în zona ochilor? Ei bine, se pare că pictura icoanelor este o artă plină de taine, iar unul din secretele ei ar putea da răspunsul la această întrebare. Încă din vremurile medievale, pictorii amestecau vopseaua cu praf de sticlă sau chiar cu praf din pietre preţioase pentru a picta ochii sfinţilor, să capete o strălucire aparte. Particulele de sticlă, fiind mai reci decât pânza, adună o cantitate mai mare de condens.

Enoriaşii se mulţumesc să creadă fără să cerceteze, fiind încredinţaţi că urmele lacrimilor pe icoane sunt un adevărat miracol. – Lacrimile, semne prevestitoare de rău – Puţine sunt icoanele făcătoare de minuni din România şi mai puţine sunt cele despre care s-a scris că au lăcrimat. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Melchisedec, episcopul Romanului, făcea o listă cu 16 icoane, toate reprezentând-o pe Maica Domnului, despre care credincioşii spuneau că fac minuni şi alină durerea sufletului cu lacrimile lor sfinte.

În acele vremuri, preoţii se temeau şi se bucurau deopotrivă la vestea că o nouă icoană a fost găsită în lacrimi. Se bucurau de minunile pe care le făcea, alinându-i pe cei bolnavi, şi se temeau că îi aşteaptă vremuri de restrişte. Se crede că lacrimile icoanei Maicii Domnului de la Socola au prevestit epidemia de holeră de la 1831, adusă de trupele ţariste cantonate în Moldova. Mănăstirea şi seminarul de la Socola s-au pierdut, dar icoana, ferecată în aur şi argint, a răzbătut veacurilor şi oamenii se închină şi azi cu speranţă în faţa ei.

Lacrimile de sange – În spaţiul catolic, fenomenul icoanelor înlăcrimate este în creştere, amplificat şi de apariţia unor statui care plâng cu sânge. Este celebru cazul unei statui a Madonnei din Civitavecchia, Italia, care plânge cu lacrimi de sânge din anul 1995. Statuia, primită din Medjugorie, a fost mutată din casa proprietarului în altarul unei biserici, unde miracolul se repetă adesea şi pare să fie sursa unor vindecări incredibile.

A fost studiată îndeaproape de o comisie trimisă de la Vatican, fără să fie descoperită vreo fraudă, dar fără să fie recunoscută oficial drept un miracol. Ancheta a fost închisă, dar întrebările persistă, cu atât mai insistente cu cât au apărut pe piaţă statui care plâng „la comandă”. Făcute dintr-un material poros, impregnat cu ulei parfumat, colorat în roşu, statuile false pot fi făcute „să plângă” fisurând porţelanul fin care acoperă ochii sau palmele.

Mirul aducator de pace si lumina – O altă icoană adorată de credincioşi îşi ţese legenda în vremurile noastre. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Hadâmbu izvorăşte mir. Prima lacrimă de mir a curs din ochiul drept al Maicii Domnului în ziua de Bobotează, în anul 1992. Un an mai târziu, picături de mir s-au prelins din umărul drept al Maicii Domnului.

În aceeaşi biserică, se spune că mai plâng trei icoane, între care şi Icoana Sfântului Ioan Botezătorul, care este izvor de mir şi a picurat lacrimi sfinte prima dată de Bobotează, în anul 1999. Se crede că mirul este semn bun, spre deosebire de lacrimile care prevestesc nenorociri, şi că esenţa lui divină nu poate aduce decât bucurie şi împlinire sufletească celui care i se închină. Biserica Ortodoxă Română priveşte cu prudenţă astfel de fenomene, uneori le cercetează, dar nu le încurajează.

Credinţa în Dumnezeu nu trebuie confundată cu idolatria faţă de o icoană miraculoasă. Credincioşii nu au nevoie de dovezi, iar cei care pun miracolul sub semnul întrebării nu îl caută pe Dumnezeu, spun preoţii înţelepţi.

Misterul icoanelor care plang – Lacrimile care curg pe o icoana sunt un semn ca urmeaza sa vina chinuri si necazuri. Stiri despre miracole divine au inceput sa apara din ce in ce mai des in presa. Unii oameni cred povestile pe care le citesc, altii au indoieli. Exista si persoane care fac experimente stiintifice in cautarea de explicatii stiintifice in spatele acestui fenomen.

Lacrimi care seamana cu sangele – Margarita Hak, un astrofizician italian, sustine ca a reusit sa explice unul dintre cele mai fai­moase miracole ale Bisericii Ca­tolice, „Miracolul de lichefiere a sangelui Sfantului Ianuarie”.Vor­bind pentru NewsInfo, un pur­tator de cuvant al Patriarhiei Mos­cova a spus ca Biserica Ortodo­xa Rusa nu are de-a face cu mi­racolul Sfantului Ianuarie. Dar, in majoritate, autoritatile bisericii au aratat ca pretentiile ei sunt lip­site de temei: „Evaluarea stiintifi­ca a fost facuta in anii 1980. S-a dovedit ca fenomenul nu poate fi explicat. Femei nebune cu indoielnic potential stiintific nu pot pune la indoiala un fapt real”.

Cinci icoane din Biserica Sfanta Ecaterina, din orasul Petrozavodsk, au lacrimat in anul 1998. Toate icoanele din Bise­rica Mijlocirii prin Sfanta Fecioa­ra din orasul Dzerjinsk, aveau lacrimi ce se scurgeau, la ince­putul acestui an, si unele dintre ele semanau cu sangele. Zece icoane care dateaza din secolele XV-XIX au inceput sa „verse” mir la 28 iunie 2005 in Muzeul de Arta din Soci. Alte cazuri simi­lare au fost relatate recent. Ekaterina Ilinskaia a fost implicata in restaurarea icoanelor timp de circa 20 de ani.

„Pot sa va  spun  o poveste nemaipomenita”, a spus ea. „Trebuia sa deschidem o expozitie in Karetni Riad, acum cinci ani. Un grup de reporteri astepta pe hol. Cand, in sfarsit, i-am lasat sa intre, un miros de tamaie a invadat incaperea. Reporterii au crezut ca noi am fumat. Dar nimeni nu intrase in incapere inainte de inceperea vernisajului. Paznicul a dormit aproape toata noaptea”, a marturisit experta.

Mirul, semn bun, lacrimile, semn rau – Potrivit serviciului de presa al Patriarhiei Moscova, Biserica Ortodoxa Rusa crede in posibi­litatea miracolelor, dar fiecare caz este verificat cu multa aten­tie. „Mai bine trecem peste un miracol, decat sa declaram min­une ceea ce in realitate nu este. Zeci de carti incearca sa explice stiintific unele dintre acestea. Bi­serica Ortodoxa Rusa a infiintat o comisie in 1999 pentru descri­erea miracolelor divine care se intampla in cadrul Bisericii Orto­doxe Ruse.

Presedintele comisiei este Pavel Florenski, nepotul fai­mosului teolog Pavel Florenski. Florenski spune ca investigatiile stiintifice riguroase sunt „forta conducatoare” a comisiei. La lu­crarile comisiei iau parte fizicienii Alexandr Moskovski si Serghei Sasinski, biologul Ale­xandr Agadjanian si filologul Tatiana Sutova. Exista deocamdata confuzie in ce priveste terminolo­gia. Mirul este o substanta foarte pretioasa, un semn bun, cand o icoana o „emana”. Dimpotriva, lacrimile sunt un semn rau, anuntand ca vor veni necazuri si chinuri. Preoti catolici si orto­docsi sunt perplecsi in fata acestui fenomen al icoanelor care plang. (Arina Avram).

Sursa – https://www.libertatea.ro/stiri/tainele-icoanelor-care-plang-764572

Sursa – https://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/misterul-icoanelor-care-plang-73781.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s