Acoperamantul Maicii Domnului

Pe 1 octombrie, Biserica Ortodoxa cinsteste Acoperamantul Maicii Domnului.

„Bucura-te, bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant!”

Sarbatoarea Acoperamantul Maicii Domnului nu are temei scripturistic. Despre Sfantul Acoperamant s-a scris doar in apocrifele: Cuvantul Sfantului Ioan Teologul despre adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (aprox. secolul al IV-lea), Urcarea la cer a Maicii Domnului (secolul al IV-lea) si Adormirea Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu si in veci Fecioara Maria (secolul al VII-lea); aceasta din urma a fost scrisa de Ioan, Arhiepiscop al Tesalonicului.

Prima atestare documentara a sarbatorii inchinate Sfantului Acoperamant dateaza din secolul al V-lea. Poate ca nu s-ar fi luat in discutie aceasta sfanta relicva, daca imparateasa Pulheria, sotia lui Marcian (450-457), nu ar fi cerut Patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului, in timpul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), sa ii trimita moastele Maicii Domnului pentru a le aseza in Biserica Panaghia (a Preasfintei) din Vlaherne, ctitoria sa.

Atunci, Patriarhul Iuvenalie i-a raspuns ca in mormantul Maicii Domnului au fost gasite doar braul si acoperamantul sau, deoarece Maica Domnului a fost ridicata cu trupul la cer. Cele doua relicve, potrivit dorintei imparatesei, au fost aduse in capitala; braul a fost asezat la Chalcoprateia (poarta de bronz), iar acoperamantul la Biserica Panaghia din cartierul Vlaherne. Prin mijlocirea Maicii Domnului, ele au devenit palladium, protectoarele capitalei, in special in timpul invaziilor avarilor (626), persilor (677), arabilor (717), rusilor (860), dar si in alte imprejurari.

Simbolul dreptatii, al infranarii si al dependentei omului de Dumnezeu – Acoperamantul era un articol vestimentar (Isaia 3, 17), care s-a pastrat cu strictete si in perioada talmudica. Astfel, femeile purtau un val sau un sal mai lung, ce le cadea pe umeri si pe spate. Ele il foloseau uneori si pentru a cara intr-insul alimente precum grau, porumb, orz s.a. (Rut 3, 15). Cel mai adesea, acoperamantul era facut din par de camila, din tesaturi de canepa sau in; pentru sarbatori se purta unul din materiale mai pretioase, precum lana sau porfira.

Desi uneori acoperamantul Maicii Domnului a fost confundat cu braul ei, descoperit odata cu acoperamantul in mormantul din Ghetsimani si pastrat de asemenea in Constantinopol, in biserica Chalcoprateia, ele sunt in realitate doua relicve diferite. Fara indoiala, braul era un alt obiect vestimentar, intalnit la orientali, care a aparut din motive practice, pentru a incinge hainele lungi si largi, mai ales in cazul preotilor vetero-testamentari.

Braul era si practic, dar si estetic. Ulterior, Isaia i-a dat si o interpretare simbolica (Isaia 11, 5), vazand in brau simbolul dreptatii, al infranarii si al dependentei omului de Dumnezeu. Practica acoperirii capului a fost preluata de primii crestini, apoi de bizantini. Spre deosebire de acoperamintele pe care le purtau orientalele, acoperamantul Maicii Domnului apare in icoane, incepand cu secolul al V-lea, ca fiind impodobit cu trei stele, simbol al Pururea Fecioriei Maicii Domnului: inainte, in timpul si dupa Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Aratarea Maicii Domnului credinciosilor care se aflau in Biserica Panaghia din Vlaherne se gaseste relatata in viata Sfantului Andrei „cel nebun pentru Hristos” († 956) si in cea a ucenicului sau Epifanie. Minunea cu acoperamantul Maicii Domnului s-a petrecut in timpul imparatului Leon cel Intelept (886-912). Se spune ca in ziua de 1 octombrie a anului 911, in timpul unei privegheri de toata noaptea in Biserica Panaghia din Vlaherne, pe la ora 4 dimineata.

Sfantul Andrei si ucenicul sau Epifanie au vazut-o pe Maica Domnului intrand in biserica, fiind insotita de Sfintii Ioan Botezatorul si Ioan Evanghelistul, precum si de alti sfinti. Ajunsa in mijlocul bisericii, ea a ingenuncheat si a inceput sa se roage atat de intens, incat lacrimile ii scaldau fata. Dupa ce s-a ridicat de la rugaciune, si-a scos acoperamantul pe care l-a ridicat deasupra capului ei, asa incat sa ii acopere pe toti cei prezenti in biserica.

Desi a fost vorba despre o minune, Biserica Greaca nu a dat amploare acestei sarbatori. Cinstirea Sfantului Acoperamant s-a dezvoltat mai mult in Biserica Ortodoxa Rusa, inca din secolul al XII-lea; de atunci s-a extins in aproape toate Bisericile Ortodoxe. – Icoana Protectoarei si Mijlocitoarei noastre in fața lui Dumnezeu

Slujba acestei sarbatori a fost alcatuita, in secolul al XII-lea, de Andrei Bogoliubov, print de Vladimir. Icoana praznicului reda momentul din Biserica Panaghia din Vlaherne: Maica Domnului este asezata pe un nor in mijlocul bisericii, avand in maini sfantul sau acoperamant. In planul de sus este reprezentat Hristos, in cel de jos sunt credinciosii, in dreapta si in stanga Maicii Domnului sunt cetele sfintilor, intre care Sfantul Ioan Botezatorul, Sfantul Ioan Evanghelistul, Profetul David, Sfintii Apostoli, precum si ierarhi si cuviosi, femeile mironosite etc.

In amvon se afla un tanar cu aureola, care este imbracat in diacon si tine in mana stanga un sul pe care sta scris condacul Nasterii Domnului („Fecioara astazi…”), in timp ce cu dreapta pare sa dirijeze un cor. Erminia spune ca acest tanar ar fi Sfantul Roman Melodul (secolul al VI-lea), dar acest lucru este putin probabil. In stanga jos sunt Marcian si Pulheria, ctitorii Bisericii Panaghia din Vlaherne, iar in dreapta jos, Sfantul Andrei vorbeste cu Epifanie, probabil despre cele intamplate in zorii zilei.

Gratie acestei revelatii, iconografii au reprezentat-o pe Maica Domnului Oranta, adica rugandu-se si mijlocind ca o imparateasa inaintea Fiului Sau. Cea mai cunoscuta biserica din Constantinopol, dintre cele inchinate Maicii Domnului, a fost Biserica Panaghia din Vlaherne, unde a stat Sfantul Acoperamant pana in 1087. Anna Comnena relateaza, in lucrarea sa istorico-panegirica Alexiada, cum tatal sau Alexie I Comnenul (1080-1118) a luat cu sine sfantul acoperamant drept protector, iar inaintea luptei de la Dristra (Bulgaria) impotriva pecenegilor, popor semi-nomadic de origine turca din Asia Centrala, tinand intins in maini Sfantul Acoperamant, i-a fost rapit de un vant puternic. De atunci i s-a pierdut urma.

Bisericii Panaghia din Vlaherne i-au fost puse temeliile de catre imparatii Marcian si Pulheria si a fost terminata de construit de catre Leon cel Mare (457-474), care a adaugat Hagiasma (un agheasmatar ridicat pe locul Izvorului Tamaduirii) si Lousma (Baia Sfanta, o scaldatoare pentru oamenii bolnavi). A rezistat pericolelor pe care le-au reprezentat tulburarile perioadei iconoclaste; datorita icoanei Maicii Domnului Vlachernitissa, facatoare de minuni, a rezistat si altor pericole, dar nu si incendiului din 1434.

In 1867, turcii au cedat breslei blanarilor greci locul pe care s-a construit o mica biserica, in care au inclus si Izvorul Tamaduirii. Aceasta biserica a fost preluata de Patriarhia Ecumenica, care a infrumusetat-o cu picturile lui Eirenarchos Covas (1964). Primele biserici inchinate praznuirii Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului s-au construit in Rusia, inca din secolul al XII-lea. Una dintre cele mai cunoscute, pentru arhitectura sa, este catedrala Acoperamantului — Pocrov — de la Nerl, construita in 1165 de printul Andrei Bogoliubov, devenit sfant.

De altfel, in jurul anului 1164, la propunerea lui, sarbatoarea a fost trecuta in calendar. La Novgorod exista Manastirea Zverin cu hramul Sfantului Acoperamant (secolul al XII-lea), iar in Moscova, in timpul tarului Ivan cel Groaznic (1530-1584), a fost construita catedrala Sfantului Acoperamant pe locul Bisericii Sfintei Treimi, cunoscuta astazi drept Catedrala Sfantului Vasile cel Blajin.

Nici tara noastra nu duce lipsa de biserici si manastiri, de spitale si azile, orfelinate si centre de plasament care sunt puse sub protectia Acoperamantului Maicii Domnului. Dintre ele, cele mai cunoscute sunt Schitul Pocrov (Manastirea Neamt) si bisericile din spitale, avand acest hram, cum este cea de la Spitalul de Recuperare din Iasi.Acatistele, paraclisele si rugaciunile adresate Maicii Domnului ocupa un loc central in viata Bisericii si a credinciosilor; dintre acestea face parte si Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului.

Cuvânt la Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

O, ce minunată înfrumusețare a tuturor credincioșilor ești, împlinirea prorocilor, slava apostolilor și podoaba mucenicilor, lauda fecioarei și prea minunatul Acoperământ a toată lumea!

In vremurile cumplite cele mai de pe urmă, când s-au înmulțit păcatele noastre, s-au înmulțit și primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: „Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăți, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între frații cei mincinoși” (II Corinteni 11, 26). Când cuvintele Domnului s-au împlinit:

„Că se va scula neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri”, când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi și rănile cele purtătoare de moarte, atunci Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi de foamete, de ciumă și de cutremure să ne apere, de războaie și de răni să ne acopere și să ne păzească pe noi sub Acoperământul său nevătămați.

Despre acest lucru s-a făcut încredințare în Constantinopol în împărăția lui Leon cel Înțelept, împăratul cel drept credincios, întru prea slăvita biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. După săvârșirea cântării celei de toată noaptea, într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întâi, fiind de față și mulțimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor.

Văzând aceasta Sfântul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și pe Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?”. Iar el a răspuns: „O văd, sfinte părinte, și mă înspăimânt”. Precum odată Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu a văzut pe cer un semn mare, o femeie îmbrăcată în soare, așa și Sfântul Andrei din biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut-o pe Mireasa cea fără de mire îmbrăcată în porfiră ca soarele.

Semnul văzut de Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu închipuia pe Acoperitoarea noastră cea preamilostivă, care s-a săvârșit în acea vreme când a arătat tulburarea întregii făpturi: „Se făcură fulgere, glasuri și tunete, cutremur și grindină mare și un semn mare s-a arătat pe cer – o femeie îmbrăcată în soare”. Deci, pentru ce semnul acela care înainte închipuia pe Preacurata Fecioară Maria nu s-a arătat mai înainte de fulgere, de tunete, de glasuri, de cutremur și de grindină, când încă toate stihiile erau în pace, ci numai atunci când s-a făcut tulburarea cea înfricoșată a cerului și a pământului?

S-a făcut, pentru ca să se arate că Acoperitoarea noastră cea preabună, în vremea cea rea cînd năvălește nevoia asupra noastră, atunci vine în ajutorul nostru și ne ocrotește pe noi de fulgerele amăgitoarei deșertăciuni lumești, care nu strălucesc îndelung, de glasurile mândriei vieții și de cele ale slavei deșarte, de tunetele năpădirii năprasnice a vrăjmașului, de cutremurul patimilor și de grindina pedepsei celei de sus care năvălește asupra noastră pentru păcate. Căci, atunci cînd toate aceste primejdii ne supără pe noi, îndată, ca un semn mare, se arată Ajutătoarea cea grabnică a neamului creștinesc, păzindu-ne și acoperindu-ne pe noi.

Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să fugă din fața arcului, căci în lumea aceasta sântem puși ca un semn spre săgetare și zboară asupra noastră săgețile din toate părțile, unele din arcul vrăjmașilor celor văzuți, care își încordează arcul asupra noastră și se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmașilor nevăzuți, încât noi ne jelim așa: „Nu putem să suferim săgetăturile diavolești”. Altele vin de la firea cea care se luptă asupra duhului, iar altele de la arcul mâniei și îngrozirii celei drepte a lui Dumnezeu, despre care David zicea: „De nu vă veți întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat și l-a gătit pe el. Și întru dânsul a gătit vasele morții, săgețile Sale celor ce se ard le-a lucrat” (Psalmul 7, 12).

Cu toate săgețile acelea, ca să nu fim răniți de moarte, ni s-a arătat nouă acel semn, ca să fugim din fața arcului sub Acoperământul Preacuratei și Preabinecuvântatei Fecioare, cu al cărei Acoperămînt, apărându-ne ca o pavăză, ne ferim întregi de săgetări. Căci această apărătoare a noastră are o mie de paveze spre apărarea noastră, cum grăiește către dânsa Duhul Sfânt: Ca turnul lui David grumajii tăi: o mie de paveze spânzură pe dânsul, toate săgețile celor puternici.

A zidit odată David un turn al său prea frumos și prea înalt, între Sionul cel ce stă pe muntele înalt și între Ierusalim cel pus mai jos și fiică a Sionului l-a numit. Și era turnul acela între dânșii ca grumazul între trup și cap, căci cu înălțimea sa întrecea Ierusalimul și ajungea Sionul. Iar pe turnul acela erau atârnate pavezele și toate armele cele de război și pentru apărarea Ierusalimului.

Deci, aseamănă Duhul Sfânt pe Preacurata Fecioară Maria cu turnul lui David; căci aceasta, fiind fiica lui David, mijlocește între Hristos, capul Bisericii, și între credincioșii care sunt trupul Bisericii Lui, întrecând Biserica ca ceea ce este cu adevărat mai înaltă decât toți; iar pe Hristos ajungându-L, ca cea care I-a dat trup, mijlocește și acum, când a stat în văzduh între cer și pământ, între Dumnezeu și între oameni, între Hristos și Biserica cea care se luptă, ca turnul lui David între Sion și între Ierusalimul cel plin de pavezele celor tari.

Iar paveze sunt rugăciunile ei pentru noi, cele întru tot puternice către Dumnezeu, care s-au auzit de cei vrednici în vremea cinstitului ei Acoperământ, pentru că se ruga cu umilință ca o maică către Fiul și Făcătorul său, grăind cuvinte de rugăciune milostivitoare și de îndurare, zicând: „Împărate ceresc, primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul Preasfânt numele Tău; și unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine.

Iar celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și de toate nevoile și răutățile îi izbăvește”. Unele dintre rugăciunile acestea ale ei oare nu sunt paveze care apără Biserica? Cu adevărat sunt paveze nebiruite, cu care vom putea să stingem toate săgețile cele aprinse.

Sfântul Ambrozie zice despre turnul lui David că pentru două pricini era zidit: spre apărarea cetății și pentru împodobirea ei. Zice el: „A zidit David un turn care să fie spre apărare și spre înfrumusețarea cetății. Spre apărare, că de departe privește pe vrăjmași și îi izgonește pe ei de la cetate, iar spre înfrumusețare, că pe toate zidirile cele înalte ale Ierusalimului le întrece cu înălțimea sa”.

De aceea nu în zadar s-a asemănat cu turnul acela Acoperitoarea noastră, care ne este nouă turn de tărie în fața vrăjmașului, căci cu adevărat ne apără pe noi și ne împodobește. Ne apără, când pe vrăjmașii noștri cei văzuți și nevăzuți îi izgonește de la noi departe, când pe cei robiți din legături îi scapă, când pe cei chinuiți de duhuri necurate îi izbăvește, când pe cei mâhniți îi mângâie, pe cei năpăstuiți îi apără, pe cei flămînzi îi hrănește, când celor înviforați le face adăpost și pe bolnavi îi cercetează.

Și ne împodobește pe noi acoperind înaintea lui Dumnezeu goliciunea cea de rușine a sufletului nostru, iar cu slujirile sale prea înalte, asemeni unor prea scumpe podoabe și unor multe daruri, ca niște nesecate visterii, împlinind lipsa noastră, ne face bineprimiți pe noi înaintea ochilor Domnului. Ea împodobește pe cei ce nu au îmbrăcăminte de nuntă și îi îmbracă cu haina sa și îi face ca și cum nu s-ar vedea de ochiul cel atotvăzător rușinea goliciunii lor sufletești, lucru care se închipuia înainte în pământul cel nevăzut și neîmpodobit, acoperit atunci de ape.

Căci pământul cel neîmpodobit și deșert era chipul sufletului celui păcătos, care și-a pierdut duhovniceasca sa frumusețe și s-a făcut deșert de lucruri bune și străin de darul lui Dumnezeu. Iar apele, care acopereau pămîntul cel neînfrumusețat, înainte au închipuit milostivirea Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ca pe o mare nesecată și ca niște râuri ce cu nelipsire spre toți se revarsă și pe toți îi acoperă.

Când Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor, la fel se purta și pe deasupra pământului celui neînfrumusețat și acoperit de ape, ca și cum, nevăzând lipsa lui de frumusețe, tăinuit închipuia aceea că sufletul cel acoperit prin milostivul Acoperământ al Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, chiar dacă ar fi lipsit de frumusețe, nu se va păgubi de darul Duhului Sfânt.

Căci Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu va acoperi lipsa lui de frumusețe, ca o apă pe pămîntul cel neînfrumusețat și cu bună podoabă a darului său îl va înfrumuseța și pe Sfântul Duh îl va atrage la dânsul. Ne înfrumusețează pe noi Preacurata Fecioară, când pe cei păcătoși îi face drepți și pe cei necurați îi face curați.Fericitul Anastasie Sinaitul grăiește pentru dânsa așa: „Pe magi, îi săvârșește apostoli și pe vameși, evangheliști, iar pe desfrânate mai cinstite decât pe fecioare le face.

Așa pe Maria Egipteanca, care a fost desfrânată, a făcut-o acum mai cinstită decât pe multe fecioare și cea care mai înainte era întunecată și necurată, acum ca soarele strălucește în împărăția lui Hristos prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care tuturor celor ce aleargă la dânsa le este acoperământ și înfrumusețare”. Ea împodobește tot Ierusalimul duhovnicesc, adică Biserica lui Hristos, care cântă astfel către dânsa în praznicul acesta de acum: „O, ce minunată înfrumusețare a tuturor credincioșilor ești, împlinirea prorocilor, slava apostolilor și podoaba mucenicilor, lauda fecioarei și prea minunatul Acoperământ a toată lumea!”.

Pe turnul lui David, împreună cu pavezele, erau săgețile celor puternici. Și acest însuflețit turn, Preacurata Fecioară Maria, are cu ea săgețile celor puternici, adică rugăciunile sfinților, cei ce se roagă împreună cu dânsa. Căci nu singură s-a arătat în biserică stând în văzduh, ci cu oștile îngerești și cu mulțime de sfinți, care în haine albe și cu cucernicie stăteau împrejurul ei. Rugăciunile cele către Dumnezeu ale tuturor sfinților acelora sunt ca săgețile celor puternici care pot să gonească toate taberele vrăjmașului.

Știe Doamna Preacurata Născătoare de Dumnezeu că război este viața noastră pe pământ. Căci vrăjmașul se războiește asupra noastră cu toate puterile sale, pornind împotriva noastră taberele sale și înconjurându-ne pe noi cu toate legiunile sale: „Înconjuratu-ne-au pe noi câini mulți, adunarea celor vicleni ne-a cuprins, deschis-au asupra noastră gura lor, ca un leu ce răpește și răcnește”.

Pentru aceea cereasca Împărăteasă, vrând să ne ajute, a pornit asupra vrăjmașului nostru pe toate cereștile puteri, a chemat pe proroci, pe apostoli, a adunat pe mucenici, pe fecioare, pe cuvioși, pe cei drepți și cu aceștia a venit să ne ajute nouă și să se așeze împrejurul nostru, ca să ne dea nouă biruință asupra vrăjmașului. Căci printr-însa se ridică biruințele, printr-însa cad jos vrăjmașii. A venit cu îngerești oști, că este mai înainte văzută de Iacov ca o scară pe care mulțimea îngerească o înconjoară.

Pomenind aici de scara lui Iacov, poate să se întrebe cineva: pentru ce îngerii pe dânsa neîncetat se urcau și se coborau? Înțelegând că scara aceea era înainte închipuirea Fecioarei Maria, după cum spune cuvântul cel bisericesc despre dânsa: „Bucură-te, podul cel ce duci la ceruri și scara cea înaltă pe care a văzut-o Iacov”, se va ști pentru ce nu au odihnă pe scară îngerii: Că cea întru rugăciune neadormită, Născătoarea de Dumnezeu, poruncește îngerilor ca, împreună cu dânsa, neîncetat să ajute oamenilor ca, suindu-se, să înalțe la Dumnezeu rugăciunile celor ce se roagă: iar pogorându-se, să aducă de la Dumnezeu oamenilor ajutor și daruri.

Această scară și acum a pogorât cu sine din cer mulțimea îngerilor, aducându-ne nouă de sus acoperire și apărare. A venit cu îngerii, ca îngerilor săi să le poruncească să ne păzească pe noi în toate căile noastre. Și pe soborul tuturor sfinților l-a adus cu sine, ca, făcând pentru noi sobornicească rugăciune, pe ale noastre umile rugăciuni sobornicește să le aducă la Fiul său și Dumnezeul nostru.

Între toți sfinții ce s-au arătat în biserică cu Preacurata Fecioară, doi erau mai aleși: Sfântul Ioan Înaintemergătorul – altul mai mare decât el nu s-a născut între cei născuți din femeie – și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus și care s-a rezemat pe pieptul Lui. Pe amândoi rugătoarea noastră, Fecioara Maria, i-a luat cu ea la rugăciunea cea pentru noi, ca pe cei ce au multă îndrăzneală către Dumnezeu, ca prin ajutorul lor să plece mai degrabă pe Dumnezeu spre milă, pentru că mult poate rugăciunea ajutorându-se.

Și a stat Preacurata Fecioară între acești sfinți precum chivotul între doi heruvimi, precum scaunul Domnului Savaot între serafimi, precum Moise cu mâinile întinse între Aaron și Or; iar Amalicul iadului cade cu toată stăpînirea și puterea sa cea întunecată. Deci să prăznuim Acoperământul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, aducându-ne aminte de acea preamărită arătare a ei care a fost în biserica Vlahernei, fiind văzută de Sfântul Andrei și de Epifanie.

Să prăznuim, mulțumind Acoperitoarei noastre pentru această prea mare milostenie arătată spre neamul creștinesc, și cu tot dinadinsul s-o rugăm pe ea ca, acum și întotdeauna, cu milostivire să ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de Acoperămîntul ei, de vreme ce fără de Acoperământul și sprijinul ei nouă, celor ce întotdeauna mâniem pe Dumnezeu, nu ne este cu putință a trăi, pentru că, greșind mult, cădem sub multe certări, după cum zice Sfânta Scriptură:

„Multe sunt bătăile păcătosului” (Psalmul 31, 11). Acum am fi pierit pentru fărădelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit pe noi preamilostiva Stăpână; căci de nu ar fi stat înainte Sfânta Fecioară, rugându-se pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum liberi? Ne sfătuiește Prorocul Isaia: „Ascundeți-vă cât de puțin, până ce va trece mânia Domnului” (Isaia 26, 20). Unde vom putea să ne ascundem de mânia Domnului?

Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri ca să scăpăm noi, pătimașii, în afară de Acoperământul Sfintei Fecioare Maria, Stăpâna lumii, care pentru sine și prin gura Duhului Sfânt, grăiește: „Eu ca negura am acoperit pământul”. Deci sub Acoperământul acesta să ne ascundem, care acoperă tot pămîntul ca o negură. O, Prea Cinstită Fecioară Născătoare de Dumnezeu, pentru ce te asemeni cu un lucru urât ca negura? Oare nu-ți sunt ție soarele, luna și stelele spre asemănare?

Precum și cu mirare s-a zis despre tine: „Cine este aceasta care se ivește ca o dimineață, frumoasă ca luna și aleasă ca soarele? Iar negura ce fel de frumusețe are, că nu te scârbești de asemănarea ei? Negura când cade pe pământ se înmulțește și îl acoperă; atunci toate fiarele scapă de vânători, pentru că nimeni nu le poate vâna”. Aceasta este taina pentru care Preacurata Fecioară Maria s-a numit negură, căci și pe noi ne acoperă din calea vânătorilor.

Noi, păcătoșii, pentru omenia noastră, dobitoace și fiare suntem, după cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur. Pântecelui îi plăcem ca urșii, trupul îl îngrășăm ca pe un cal, ținem minte răul la fel ca și cămila, răpim la fel ca lupul, ne mâniem ca șerpii, mușcăm ca scorpia, suntem vicleni ca vulpea și aruncăm otrava răutății la fel ca vipera. Pe noi, care suntem astfel, ne ajung vânătorii, ne ajunge dreapta mânie a lui Dumnezeu, izbândind toate meșteșugurile noastre cele rele: „Dumnezeul izbânzilor, Domnul Dumnezeul izbânzilor cu îndrăzneală a stat”.

Ne ajung pe noi și fărădelegile noastre, încât grăim fiecare: „Apucatu-m-au fărădelegile mele și n-am putut să văd”. – Ne apucă pe noi vrăjmașul cel nevăzut: „Făcutu-s-a că un urs vânător, pândindu-mă pe mine ca leul în ascunzișuri”. Ne apucă pe noi și vrăjmașul cel văzut. A zis vrăjmașul: „Gonind, voi prinde, voi ucide cu sabia mea. Stăpâni-va mâna mea”. Dar să îndrăznim să avem negura cea gândită care ne acoperă pe noi, pe Preasfânta Fecioară Maria, spre care nădăjduim să scăpăm, că sub Acoperământul ei niciun fir din capul nostru nu va pieri.

Numai cu umilință către dânsa să strigăm, zicând: „Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, că tu ești acoperitoarea noastră, Preasfântă Fecioară Maria. În ziua răutăților noastre, acoperă-ne pe noi. Toate zilele vieții noastre sunt rele, precum odată Iacov cel din Legea Veche a zis: „Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele”. Rele sunt zilele noastre în care vedem numai rele și singuri într-însele multe răutăți facem, adunându-ne nouă mânie în ziua mâniei.

Deci, în toate zilele noastre cele rele, o, Sfântă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, de al tău milostiv Acoperământ avem trebuință și te rugăm acoperă-ne pe noi în toate zilele noastre, dar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărți de trup: de față să stai nouă în ajutor și să ne acoperi pe noi de duhurile rele din văzduh și în ziua înfricoșătoarei judecăți de apoi să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământul tău. Amin.

Sursa – https://doxologia.ro/liturgica/vietile-sfintilor/cuvint-la-acoperamintul-preasfintei-nascatoare-de-dumnezeu

Sursa – https://www.crestinortodox.ro/religie/acoperamantul-maicii-domnului-142123.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s